Salariaţii asiatici – o soluţie temporară pe piața muncii

Articol scris de Florin Gherghel, Manager Ensight Finance, divizia de consultanţă fiscală şi financiară a Ensight Management Consulting

Migrarea forţei de muncă ridică serioase probleme economiei României, acutizând dificultăţile înregistrate în mai multe industrii. Pe termen lung, diminuarea numărului de salariaţi şi reducerea contribuabililor vor genera constrângeri semnificative bugetului asigurărilor sociale. În aşteptarea unei strategii naţionale, o soluţie pe termen scurt pentru acoperirea deficitului de personal o reprezintă muncitorii străini din afara UE, în special din zona Asia. În ultimii doi ani, contingentul anual aprobat de către Guvern pentru lucrători permanenţi sau detaşaţi a crescut în mod constant.

Conform datelor publicate de Inspecţia Muncii, în august 2018 erau activi 17.089 de salariaţi cetăţeni străini non UE-SEE (Spaţiul Economic European), cei mai mulţi fiind din:

  • Turcia – 3.627
  • China – 2.120
  • Moldova – 1.787
  • Vietnam – 1.554.

Principalele domenii de activitate în care lucrează aceştia sunt: restaurante, construcţia de nave şi structuri plutitoare, comerţ cu ridicata, îmbrăcăminte şi încălţăminte şi lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În prima jumătate a anului acesta, numărul de avize de muncă eliberate a crescut cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, iar cele emise specific pentru angajaţii permanenţi s-a dublat. Astfel că, pentru această perioadă au fost eliberate 4.395 de avize de angajare/detaşare, cele mai multe pentru cetăţeni din:

  • Vietnam – 1.520
  • Turcia – 568
  • Nepal – 358
  • Serbia – 275
  • Sri Lanka – 261
  • China – 253
  • Moldova – 181

În luna iulie, contingentul anual de avize a fost epuizat. Pentru perioada rămasă până la finalului lui 2018, Guvernul a aprobat suplimentarea acestuia cu 8.000: 4.000 angajaţi străini permanenţi şi 4.000 detaşaţi.

Mai multă birocraţie şi costuri mai mari cu muncitorii străni

Procesul de obţinere a avizului de muncă obligă angajatorul la un proces birocratic amplu. Acesta trebuie să desfăşoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea avizului de angajare, trebuie să aibă achitate la zi obligaţiile către bugetul de stat şi să nu fi fost sancţionat pentru munca nedeclarată sau angajare ilegală în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii în cazul lucrătorilor permanenţi/sezonieri/stagiari/transfrontalieri/înalt calificaţi, respectiv în 3 ani anteriori depuneri cererii în cazul lucrătorilor detaşaţi şi ICT (persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii). De asemenea, viitorul angajat trebuie să îndeplinească condiţiile speciale de pregătire profesională, experienţă în activitate şi autorizare, să fie apt din punct de vedere medical, să desfăşoare activitatea respectivă şi să nu aibă antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o va desfăşura pe teritoriul României.

La acestea se adaugă o serie de alte proceduri şi costuri, precum obligaţia plăţii taxelor necesare obţinerii dreptului de şedere şi a dreptului de muncă (ex. 100 euro taxa pentru obţinerea autorizaţiei de muncă pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, transfrontalieri, stagiari; 25 euro pentru lucrători sezonieri; 120 euro taxa de viză de lungă şedere în scop de muncă/detaşare; 259 lei permis de şedere; 120 euro taxa consulară la obţinerea/prelungirea permisului de şedere), costurile deplasării şi cazarea angajaţilor străini.

Până la începutul lunii noiembrie 2018 costurile salariale minime impuse de legislaţie au fost mai mari decât în cazul angajării unui salariat român întrucât salariul înscris în contractul individual de muncă pentru un lucrător permanent trebuia să fie la nivelul salariului mediu brut pe economie, respectiv 4.162 lei pentru anul 2018. La începutul lunii noiembrie 2018, însă, autorităţile au modificat legislaţia în domeniu, astfel că salariul minim brut pe care angajatorii sunt obligaţi să-l înscrie în contractul individual de muncă pentru un lucrător permanent nu se va mai raporta la nivelul salariului mediu brut pe economie, ci la nivelul salariului minim brut, respectiv 1900 lei în luna noiembrie 2018. Angajatorii sunt dispuşi să accepte un cost de angajare mai mare (costuri efective salariale şi cheltuielile adiacente lunare cu lucrători străini), în condiţiile în care aceştia oferă stabilitate, predictibilitate, învăţare şi adaptabilitate rapidă şi constantă faţă de standardele de calitate impuse.

Din momentul în care se încheie contractul de muncă cu un angajator local, lucrătorii sunt trataţi ca orice salariat român. Prin urmare, impozitul pe salariu şi contribuţiile sociale aferente salariilor lucrătorilor asiatici vor fi calculate, declarate şi plătite de către angajatorul român.

În cazul lucrătorilor detaşaţi şi a persoanelor transferate în cadrul aceloraşi companii (ICT) este de analizat dacă lucrătorul respectiv poate fi exonerat de plata unor contribuţii sociale în România: în general, pe perioade mai mari de 6 luni, impozitul pe venit trebuie plătit şi este nevoie de o analiză a convenţiei de evitare a dublei impuneri între România şi ţara de rezidenţă a salariatului. Astfel de analize se realizează în cazul lucrătorilor detaşaţi/ ICT, întrucât aceste tipuri de misiuni au o întindere limitată, iar persoanele respective continuă să rămână asigurate în sistemele de securitate socială din ţara de baştină.

România este parte a Regulamentelor Europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, însă are încheiate câteva acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale şi cu câteva state non-UE (ex. Israel, Canada, Albania, Coreea, Mecedonia, Moldova şi Turcia). Dar România nu a încheiat astfel de tratate cu state din Asia de Sud Est continentală, precum Vietnam, Cambogia, Laos, Tailanda, Malaezia şi Birmania. În aceste cazuri, lucrătorii asiatici detaşaţi din aceste ţări nu pot beneficia de exonerări de la plata unor contribuţii sociale în România.