Departamentul Financiar Contabil: de la rau necesar la partener de business, prin coaching

de Mihaela Danalache, Managing Partener Ensight Finance

Lucrez de foarte multi ani in consultanta pentru afaceri si am fost implicata in nenumarate proiecte de optimizare a functiei financiare in companii mai mari sau mai mici. Imi sunt familiare problemele cu care se confrunta profesionistii din domeniu, una dintre cele mai intalnite fiind pozitionarea deficitara a Departamentului Financiar Contabil in cadrul companiei.

Perceput de cele mai multe ori ca “un rau necesar”, Departamentul Financiar Contabil poate fi un partener de business esential pentru toate celelalte departamente din companie. Toate procesele unei companii (achizitii, productie, vanzari, procesele suport) implica la final Departamentul Financiar Contabil. Prin urmare, toate deciziile care se iau in departamentele “din amonte” ar putea fi influentate pozitiv daca s-ar cunoaste din timp impactul acestor decizii asupra situatiei financiare a companiei. Aici intervine rolul Departamentului Financiar Contabil ca partener de business – in prevenirea irosirii unor resurse, in anticiparea unor posibile riscuri si prevenirea producerii lor, in comunicarea facilitatilor de care compania poate beneficia.

Din pacate, in general, accentul se pune pe procesarea corecta si la timp a datelor si mai putin sau deloc pe preventie. Se reconciliaza, verifica, contabilizeaza fiecare tranzactie, se calculeaza, declara si se platesc taxele datorate de companie. Nu este o meserie simpla, pentru ca toate aceste activitati se fac in paralel cu monitorizarea permanenta a modificarilor legislative (mult prea frecvente la noi). Contabilitatea poate fi insa si creativa, fiind bazata pe interpretari si judecati profesionale. Astfel, pot fi selectate politicile contabile cele mai potrivite pentru business si exista posibilitatea separarii complete a ariei contabile de cea fiscala.

Cum poate ajunge Departamentul Financiar-Contabil un partener de business in companie? Managementul Departamentului Financiar Contabil are un rol definitoriu in acest sens. In general, sunt promovate in pozitii de management persoane care au rezultate profesionale deosebite, persoane foarte “tehnice” care se simt in largul lor sa lucreze in permanenta cu cifre. Ajunse in pozitia de manager, aceste persoane au dificultati majore in a isi intelege noul rol si in a fi recunoscute ca atare de catre colegi. Notiunile clasice de management le sunt mai mult sau mai putin cunoscute si nu stiu care ar trebui sa fie actiunile lor ca manageri, pe ce anume ar trebui sa se concentreze mai intai si cum. Un timp continua sa lucreze tot strict in aria tehnica (aria de confort), poate cu mai multa daruire decat in trecut. Devin insa tot mai constiente ca au nevoie de o schimbare.

Este nevoie de indrumare pentru a ii determina sa actioneze, sa-si stabileasca obiectivele personale, sa le prioritizeze si sa le indeplineasca. Experienta a dovedit ca indrumarea cea mai potrivita vine de la un “coach” cu experienta si expertiza in domeniul financiar. Limbajul tehnic comun si intelegerea proceselor financiare si a detaliilor de natura tehnica ajuta.

Am descoperit cu mare satisfactie cat de mult si cat de repede se pot schimba persoanele care isi doresc cu adevarat acest lucru. Schimbarea la nivel personal conduce la schimbari si in organizatie: motivarea echipei, atmosfera destinsa de lucru, mai putine frustrari si conflicte. De aceea ii incurajez pe cei care se regasesc in cele descrise mai sus sa incerce un program de coaching dedicat acestui domeniu.

Ensight Finance va poate ajuta prin servicii de coaching dedicate functiei financiare a companiei.